Garanții autonome ale executării obligațiilor. Scrisoarea de confort și scrisoarea de garanție.

1. Noțiunea de garanție autonomă

Garanțiile autonome pot fi catalogate ca fiind un rod al practicii, mai ales al practicii bancare ce nu s-a bucurat de o reglementare propie în dreptul intern. Ele au fost utilizate și recunoscute în practica bancară sub denumirea de garanții bancare autonome originând în instituția fideiusiunii, urmând a căpăta un caracter autonom și independent față de acestea.

Caracterul autonom și independent pe care îl îmbracă astăzi aceste forme de garanție rezidă în faptul că spre deosebire de modelul clasic al garanțiilor civile, ele nu urmează soarta principalului. Odată executate aceste garanții, ele vor opera în mod complet autonom de creanța ce o garantează, nedând automat recurs subrogatoriu garantului. Astfel, garantul nu se poate substitui in drepturile debitorului pentru care a plătit și nu dobândește drepturile și excepțiile pe care acesta din urmă le putea invoca.

Ideea de independență este cu atât mai mult subliniată prin imposibilitatea emitentului garanției de a opune creditorului apărări sau excepții izvorâte din raportul juridic obligațional principal.

Potrivit Noului Cod civil, garanția autonomă definește două specii a căror denumire o putem regăsi în limba engleză în clasificarea letter of guarantee și letter of confort.

Scrisoarea de garanție se mai numește și scrisoare de independență, scrisoare de garanție bancară, iar scrisoarea de confort o putem regăsi sub denumiri precum scrisoare de intenție sau patronaj.

Se poate susține că scrisorile de garanție și de confort nu sunt specifice unui anumit domeniu, acoperind o sferă flexibilă de relații juridice, în special sub aspectul asumării și executării, esența lor fiind însă întotdeauna acoperită de o operațiune ce implică trei părți precum și trei tipuri de raporturi juridice.

Astfel, nașterea garanției personale are la bază un raport primar, intervenit între creditor și debitor, un raport juridic preexistent născut între debitor, în calitatea sa de ordonator, și garant în calitatea sa de emitent. Un al treilea raport juridic se naște între persoana emitentului și al beneficiarului scrisorii de garanție, având la bază angajamentul unilateral al băncii de a onora garanția oferită.

Natura juridică a acestor garanții autonome e subliniată prin faptul ca ele sunt reglementate într-un capitol distinct față de garanția personală ce o constituie fideiusiunea, ceea ce face ca aceste tipuri de garanții să nu fie considerate subspecii ale fideiusiunii, ci veritabile contracte distincte.

Garanțiile autonome au o funcționalitate caracterizată prin independență, și se bazează pe neutralitatea emitentului scrisorii de garanție, ce va face plata datorată de ordonator la simpla cerere a beneficiarului. Angajamentul asumat de emitentul scrisorii de garanție are la bază un raportu juridic preexistent între acesta din urmă și ordonatorul scrisorii. Spre exemplu, putem regăsi situația în care clientul băncii are calitatea de ordonator ce are deschise la banca respectivă mai multe conturi în care rulează disponibilități bănești rezultate din contracte de credit.

Ca o sinteză a funcționalității garanțiilor autonome, se poate sublinia că ele îndeplinesc, cu certitudine, funcția caracteristică a oricărei garanții, aceea de a conferi creditorului o siguranță în îndeplinirea obligației debitorului, cunoscând o utilizare tot mai extinsă datorată avantajelor pe care le oferă. Profesioniștii comercianți apelează tot mai des la aceste instrumente legislative deoarece satisfac nevoile comerțului prin eficiența și simplitatea lor operativă. În această oridine de idei, rămâne lăudabilă consacrarea în mod expres de către legiutorul român a acestor forme de garantare atât de necesare practicii.

2. SCRISOAREA DE GARANȚIE

2.1. NOȚIUNE

Scrisoarea de garanție este definită de articolul 2321 din Noul Cod civil ca fiind „angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe persoane‚ denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.”

Denumirea acestei forme de garanție ne indică faptul că scrisoarea îmbracă forma unui înscris constatator, fiind încorporată în înscrisul ce conține angajamentul unilateral, deci un instrumentum în care este încorporată garanția, negotium, ce urmează a fi executată în sarcina beneficiarului acesteia.

Cele mai frecvente tipuri de scrisori de garanție se pot întâlni sub forma scrisorilor de garanție pentru bună execuție, scrisori de garanție prin care se garantează o plată în acele situații în care scadența obligațiilor este ulterioară livrării produselor sau serviciilor prestate, scrisori de garanție pentru participare la licitații, prin care se solicită participanțiilor depunerea unei garanții.

Scrisoarea de garanție bancară prezintă o frecvență și o utilitate practică aparte. Aceasta prezintă importante asemănări cu efectele de comerț, fiind un înscris care cuprinde un drept ce poate fi exercitat la data precizată în cumprinsul acestuia și fiind folosit frecvent ca intrument de plată. Însă, spre deosebire de efectele de comerț, scrisoarea de garanție este ultilizată ca o modalitate de plată în mod subsidiar.

Despre felul obligațiilor ce ar putea fi garantate printr-un asemenea mecanism doctrina juridică nu oferă o precizare exactă, ”în aceeași notă sunt și dispozițiile Noului Cod civil rezumate la sintagma în considerarea unui raport juridic preexistent – aici obligația garantată se poate deduce doar indirect.” În orice caz, scrisoarea de garanție naște o nouă obligație a cărui obiect constă întotdeauna într-o sumă de bani, indiferent de felul obligației a cărei garantare o asigură.

Lesne de observat că Noul Cod civil utilizează termeni precum „angajament irevocabil” și „unilateral”, subliniind caracterul unui act juridic unilateral al scrisorii de garanție, ce îmbracă manifestarea de voință al unei singure persoane.

O trăsătură caracteristică scrisorii de garanție este autonomia acesteia în raport de obligația pricipală, aceasta fiind și prima distincție dintre garanția autonomă și fideiusiune. În această ordine de idei, scrisoarea de garanție are ca emitent o persoană ce își asumă o nouă obligație, independentă de raportul juridic obligațional principal. Astfel, obligația de garantare, chiar dacă nu poate lua ființă fără un raport juridic preexistent, nu urmează soarta principalului.

Caracterul independent al scrisorii este subliniat în alineatul (3) al articolului 2321, ce subliniază faptul că emitentul nu poate opune beneficiarului excepțiile întemeiate pe raportul juridic preexistent. Emitentul nu poate invoca contra beneficiarului, precum fideiusorul poate invoca împortiva debitorului principal, apărări întemeiate pe raportul juridic dintre ordonator și beneficiar. În lipsa efectului accesorium sequitur principale, obligația asumată de garant trebuie executată indiferent de valabilitatea obligației principale.

Concluzionând asupra garanțiilor autonome reglementate de Noul Cod civil, putem afrma că sunt forme moderne de garantare a obligațiilor bancare și comerciale de origine jurisprudențială, find esențialmente diferențiate de instituția fideiusiunii prin faptul că nu conferă garantului posibilitatea subrogării în drepturile creditorului.

2.2. CARACTERE JURIDICE

În conformitate cu articolul 2321 din Noul Cod civil, garanția autonomă ia naștere prin angajamentul irevocabil și necondiționat al emitentului, fapt ce nu condiționează existența sa valabilă de acceptul ordonatorului.

În acest raport contractual emitentul este obligat a oferi o plată constând într-o sumă de bani către beneficiarul garanției. În considerarea acestui caracter irevocabil și necondiționat emitentul scrisorii nu beneficiază de posibilitatea de a retrage garanția oferită în termenul ce a fost stipulat expres în conținutul scrisorii de garanție. Din acest fapt, rezultă și limitarea garanției în timp, și anume până la expirarea termenului stipulat de părți.

Caracterul unilateral al scrisorii de garanție este subliniat de nașterea acestei forme de garantare prin simplul angajament al emitentului. Caracterizat ca fiind un contract unilateral, scrisoarea de garanție a născut diverse controverse doctrinare. Întradevăr, între emitent și beneficiar există un raport juridic ce poate fi asimilat unui contract unilateral, în care ei joacă rolul de debitor și creditor, ordonatorul nefiind considerat parte contractantă, însă mecanismul cererii și ofertei se naște între emitent și ordonator. Astfel, încheierea unui contract unilateral între beneficiar și emitent este exclusă întrucât izvorul raporturilor obligaționale este actul juridic unilateral, astfel cum este el reglementat de Noul Cod civil, ce se limitează la a trata emiterea ambelor forme de garanție autonomă din punctul de vedere al actului unilateral constitutiv de drepturi.

Autonomia scrisorii de garanție este subliniată prin faptul nașterii unei obligații noi, care, deși ia naștere doar în prezența unei obligații garantate, nu are o soartă condiționată de cea a obligației principale. Autonomia se manifestă și sub aspectul modalitățiilor de stingere a acestei obligații de garantare, întrucât, obligația de a garanta având o existență de sine stătătoare, „se va stinge numai pe cale principală și prin moduri care îi sunt proprii.”

„Autonomia se raportează la obligația primară, dintre creditor și debitor, pentru a cărei executare corespunzătoare garantează banca.” Rezultanta caracterului autonom constă în imposibilitatea emitentului de a opune beneficiarului excepțiile întemeiate pe raportul juridic obligațional principal. Așa cum menționează și textul de lege, scrisoarea de garanție trebuie executată de îndată, la simpla cerere a beneficiarului scrisorii. 

De reținut, astfel cum am subliniat deja, este faptul că emitentul care a efectuat plata nu poate opune beneficiarului excepțiile ce decurg din raportul juridic preexistent, după cum nu se poate prevala de neexecutarea obligaților din raportul juridic primar.

Cu toate acestea, textul de lege menționează în articolul 2321 alineatul (3), texa a doua, că beneficiarul nu poate fi ținut sa plătească în caz de abuz sau fraudă vădită, deși, aceste excepții sunt întemeiate pe raportul juridic preexistent, astfel încât abuzul sau frauda vădită apar ca o excepție de la autonomia scrisorii de garanție. Astfel, atunci când abuzul sau frauda vădită sunt cele care au dus la asumarea obligației de către emintent, acesta poate refuza plata. Pentru o nuanțare corectă a termenului de abuz, doctrina a subliniat că abuzul poate îmbrăca, cel mai frecvent forma cererii de plată formulată de beneficiar înainte de termen. De asemenea, frauda la lege, frauda la interesele ordonatorului sau la cele ale băncii justifică refuzul de plată. În orice caz, frauda se caracterizează prin intenția beneficiarului de a cere și obține executarea garanției fără un just motiv.

Emitentul nu beneficiază de posibilitatea retragerii ofertei înainte de expirarea termenului de valabilitate stipulat în scrisoarea de garanție, ca rezultantă a caracterului irevocabil al acesteia.

Scrisoarea de garanție, având un caracter independent, nu se va transmite odată cu obligația principală în cazul unei cesiuni a drepturilor rezultate din contract, (dacă această operațiune este posibilă prin convenția încheiată între ordonator și emitent). In caz de cesiune a drepturilor, aceasta nu va duce la transmiterea scrisorii de garanție, fiind un act juridic intuitu personae, fapt ce accentuează înca o dată diferența dintre aceasta și efectele de comerț.

O altă ipoteză posibilă este transmiterea de către beneficiarul scrisorii de garanție a dreptului său de a cere executarea scrisorii unui alt beneficiar printr-o operațiune ce poate îmbrăca spre exemplu, forma dării în plată sau a cesiunii de creeanță. Posibilitatea cesionării dreptului de către beneficiar trebie expres prevăzută în cuprinsul scrisorii de garanție, astfel, se va asigura efectuarea unei plăți valabile de către emitentul scrisorii de garanție.

2.3. EFECTELE SCRISORII DE GARANȚIE

Scrisoarea de garanție urmează a da naștere la același tip de efecte tripartide precum toate raporturile de garanție reglementate de lege.

Astfel, în caz de emitere a unei garanții autonome, vom întâlni raporturi juridice între toate cele trei părți implicate, și anume, emitent, ordonator, precum și beneficiarul acesteia.

În privința efectelor juridice intervenite între emitentul scrisorii de garanție și beneficiar, principala obligație se naște în sarcina emitentului și anume obligația de a executa garanția la simpla cerere a beneficiarului.

Potrivit legii, emitentul are obligația de a executa plata „la prima și simpla cerere a beneficiarului, daca legea nu prevede altfel”, astfel, scrisoarea de garanție fie se va executa la simpla cerere a acestuia, fie cererea de executare va fi însoțită de cerința depunerii unor documente, fiind astfel o garanție documentară.

Necesitatea însoțirii garanției autonome de anumite documente justificative a dus la calificarea acesteia ca fiind o garanție condiționată, în vreme ce garanțiile executate la prima și simpla cerere a beneficiarului sunt necondiționate de dovedirea raportului juridic fundamental neexecutat. În acest scop, problema stabilirii sferei de aplicare a garanției documentare a fost tranșată prin regelementarea articolului 7 din Publicația 748, în sensul că „o garanție nu trebuie să conțină o condiție alta decât o dată sau o perioadă de timp, fără a specifica un document care să indice conformitatea cu această condiție.”

În această ordine de idei, nu putem califica toate garanțiile documentare ca fiind garanții condiționale, întrucât emitentul va fi obligat la executarea garanției prin simpla prezentare a cererii de plată și a documentelor prealabil stipulate în angajamentul pe care și l-a asumat, fără a i se acorda posibilitatea contestării raportului obligațional primar.

Neexecutarea obligației de plată asumate, atunci când beneficiarul solicită plata în mod valabil, dă dreptul beneficiarului de a se comporta precum un veritabil creditor chirografar. „Plata se face în condițiile strict determinate prin scrisoarea de garanție, în cunatumul, în moneda, la locul și în termenul prevăzut de aceasta, în executarea doar a obligației stabilite prin contractul primar indicat.”

Lesne de observat, obligația emitentului de a executa scrisoarea de garanție, are ca urmare dreptul corelativ al beneficiarului de a cere efectuarea plății. Cererea de plată pe care beneficiarul o va adresa emitentului trebuie să ofere posibilitatea de a verifica documentația depusă pentru a efectua plata în mod valabil.

Astfel, se subliniază necesitatea indicării în cerea de plată a identității părților, contractul pe baza căruia se cere plata, precum și neexecutarea obligației din contractul de bază de către debitor. Nu este exclusă nici ipoteza formulării unei cereri de plată parțiale, astfel că cererea poate fi formulată și pentru mai puțin decât întreaga valoare stabilită în scrisoare.

Suma afectată plății garanției este reductibilă cu orice sumă pe care ordonatorul a achitat-o în cadrul garanției sau care originează în modificarea acesteia. De asemenea, garanția se va reduce proporțional cu suma indicată în eliberarea parțială de obligație.

Indicarea obligației neexecutate este o regulă instituită de Camera de Comerț Internațional prin Publicația URGD 758,(Uniform Rules for Demand Guarantees), ce oferă o descriere clară a examinării procesului de cerere de plată. Această obligație de indicare nu naște în sarcina emitentului obligația de a verifica motivul indicat în cerere, având însă ca scop responsabilizarea suplimentară a emitentului. După verificarea conformității acestei cereri, emitentul are obligația efectuării  plății în acord cu angajamentul asumat prin scrisoarea de garanție.

În considerarea caracterului autonom al acestei scrisori, raporturile juridice se nasc între emitent și ordonatorul din contractul bancar, fapt ce exclude posibilitatea emitentului de a opune beneficiarului excepții întemeiate pe raportul juridic primar.

După ce emitentul a efectuat plata către beneficiar, se poate discuta despre nașterea unor efecte juridice particulare între emitent și ordonator. Astfel, prin plata garanției emitentul este titularul unui drept de regres împotriva ordonatorului. Potrivit articolului 2321 alieantul (4) „Emitentul care a efectuat plata are drept de regres împotriva ordonatorului scrisorii de garanţie.”

Ordonatorul scrisorii de garanție beneficiază de posibilitatea refuzării plății atunci când emitentul a plătit deși cererea de executare pe care o formulase beneficiarul a fost tardivă, vădit frauduloasă sau abuzivă. Pentru aceleași considerente, ordonatorul beneficiază de un drept de regres propiu împotriva emitentului.

Întrucât orice plată presupune o datorie, faptul beneficiarului de a executa scrisoarea de garanție fără cauză, dă naștere unui raport de obligații în virtutea căruia ordonatorul are dreptul la restituirea prestației nedatorate. În acest sens, articolul 1341 alineatul (1), prevede: „cel ce plăteşte fară a datora are dreptul la restituire”. Asemenea situații pot fi generate de nulitatea contractului de bază, sau de o prestație deja executată în mod valabil de către ordonator. Deși plata nedatorată e consecința firească a erorii în care se află cel ce plătește, pentru exercitarea dreptului de regres nu este necesară dovedirea de către ordonator a intenției frauduloase sau abuzive din partea beneficiarului.

Conform art. 20 (a) din Publicația 758, emitentul are la dispoziție un interval de cinci zile lucrătoare pentru a decide dacă plata este conformă în principiu sau nu. Dacă garantul va concluziona că cererea de plată nu este conformă, are posibilitatea de a contacta ordonatorul pentru a modifica diferențele dintre texul garanției și cererea de plată, sau să respingă efectuarea plății solicitate. Beneficiarul va fi notificat de respingerea cererii de plată cu precizarea motivelor pentru care este respinsă, conform art. 24 (d) din Publicația 758.

2.4. STINGEREA SCRISORII DE GARANȚIE

Autonomia scrisorii de garanție este subliniată prin faptul că existența și întinderea obligației ce ia naștere în virtutea covenției încheiate între emitent și ordonator nu depinde de obligația primară garantată. Astfel, scrisoarea de garanție nu cunoaște metode de stingere pe cale accesorie. Obligația principală afectată de o cauză de stingere nu va atrage după sine valabilitatea acesteia.

Scrisoarea de garanție se va stinge prin mijloace juridice comune tuturor obligațiilor, astfel, executarea garanției constând în plata acesteia de către emitent, compensația creanței, confuziunea calitățiilor sau remiterea de datorie pot fi incidente și în materie de garanție autonomă.

După cum am mai subliniat, garanția autonomă este limitată în timp, mai precis această limitare rezidă în termenul stipulat de părți în cuprinsul acesteia. În articolul 2321 din Noul Cod civil, textul de lege precizează : „dacă în textul scrisorii de garanţie nu se prevede altfel, aceasta produce efecte de la data emiterii ei şi îşi încetează de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat, independent de remiterea originalului scrisorii de garanţie”.

Împlinirea termenului de valabilitate, indiferent dacă a fost sau nu remis originalul scrisorii de garanție, atrage încetarea obligației de a garanta.

Putem aprecia faptul că prin utilizarea sintagmei „dacă în textul scrisorii de garanție nu se prevede altfel”, se are în vedere situația în care părțile leagă nașterea sau stingerea obligației de garantare de un eveniment ce poate consta într-un termen sau o condiție.

3. SCRISOAREA DE CONFORT

3.1. NOȚIUNE

Scrisoarea de confort este o aplicație particulară a garanțiilor autonome, deosebindu-se de scrisoarea de garanție atât prin obiectul său cât și prin modalitățile sale de executare.

Caracteristic scrisorii de confort, este fapul că obligația a cărei garantare o asigură constă în prestația de a face sau de a nu face, pe când scrisoarea de garanție constă într-o obligație de a da. Astfel, scrisoarea de confort cuprinde promisiunea emitentului ei de a avea o anumită conduită față de debitor.

Definită de articolul 2322 din Noul Cod civil, ca fiind „ acel angajament irevocabil și autonom prin care emitentul își asumă o obligație de a face sau de a nu face, în scopul susținerii unei alte persoane, denumită debitor, în vederea executării obligațiilor acesteia față de un creditor al său”, scrisoarea de confort apare ca un instrument ce are aceeași utilitate practică precum scrisoarea de garanție.

În aceeași notă, scrisoarea de confort este un instrumentum prin care, o persoană își asumă o obligație nouă și independentă de cea principală, ce constă în a sprijini o altă persoană în executarea obligaților sale.

Contractul este născut astfel între emitent și creditor, interesul urmărit de aceste părți fiind suplimentarea siguranței executării prestației debitorului ce nu apare ca parte în acest raport contractual, creditorul urmărind posibilitatea obținerii dreptului la daune-interese, iar pe de altă parte, emitentul putând urmări „încasarea comisioanelor bancare de la clientul său, pentru serviciile acordate.”

Scrisoarea de confort este folosită cu precădere în domeniul bancar, în sfera activităților autorităților publice sau societăților de asigurare. În domeniul bancar scrisoarea de confort îmbracă forma așa-ziselor garanții corporative, prin care societatea mamă garantează îndeplinirea obligațiilor societățiilor fiice în proiectele de finanțare, mai exact a filialelor sau altor dezmembraminte cu personalitate juridică ale acesteia. În acest caz se poate vorbi despre o obligație de a face ce constă în supravegherea îndeplinrii obligațiilor asumate de debitorul raportului juridic garantat.

De asemenea, în derularea programelor cu finanțare din fonduri europene, scrisoarea de confort ajută la crearea premiselor favorabile realizării acestora, punând la dispoziția solicitanților fondurile necesare susținerii proiectelor în care se angajează.

În cazul programelor cu finanțare europeană, emitent este o persoană juridică specializată, și anume banca, ce își asumă față de clientul său sprijinirea acestuia în raporturile comerciale în care se angajează în calitatea sa de debitor. Astfel, beneficiar al scrisorii de garanție într-o operațiune de derulare a programelor cu finanțare europeană, ar putea fi interprinderile mici sau mijlocii, persoane juridice de drept public sau companiile mari. Ea apare ca un document de garantare a capacitățiilor financiare a beneficiarului de a implementa un proiect.

Scrisoarea de confort își găsește utilitatea practică și prin folosirea sa de către Guvern ca intrument de garantare în raporturile cu un finanțator extern, sau ca instrumentul pe care îl emite Comisia Europeană în domeniul concurenței.

În toate situațiile, sfera de aplicabilitate a scrisorii de confort este vădit restrânsă la domeniul obligațiilor ce pot fi garantate. Limitarea vine din posibilitatea garantării de către emitent a obligațiilor de facere sau non-facere (o abstențiune ce poate consta spre exemplu în obligația de a nu face concurență pe piață unui anumit produs), pentru a determina debitorul să adopte o anumită conduită în cadrul unui raport juridic obligațional considerat.

3.2. CARACTERE JURIDICE

În pofida precizării în textul de lege aferent scrisorii de confort a termenului de „angajament”, ceea ce a dus la calificarea acestei forme de garantare ca fiind un act unilateral, în doctrină se menține și teza potrivit căreia scrisoarea de confort este un contract unilateral, întrucât prespune acceptarea acesteia de către creditor, „în caz contrar scrisoarea nevalorând garanție – iar înștiintarea creditorului de emiterea scrisorii se poate face în orice formă acceptată de uzanțele comerciale.” Astfel, asumarea obligației de a face sau de a nu face imbracă o natură contractuală prin mecanismul acceptării conținutului formal de către creditor.

Autonomizarea obligației asumate de emitentul scrisorii de confort reiese din prevederile articolului 2322 alineatul (1) teza a doua, conform căruia „emitentul nu poate opune creditorului nici o apărare sau excepție derivând din raportul obligațional dintre creditor și debitor.”

Chiar dacă prezintă caracterele juridice ale unei obligații autonome, scrisoarea de confort nu are și un caracter independent în raport cu aceasta. Spre deosebire de scrisoarea de garanție ce este executabilă indepenetent de raportul juridic primar, creditorul nu poate cere executarea silită a obligației asumate de emitent, având dreptul doar la plata de daune-interese sub condiția neexecutării obligației principale asumate de debitor.

Caracterul irevocabil subzistă, precum în cazul scrisorii de garanție, prin condiționarea menținerii scrisorii de confort de la data emiterii și accepării acesteia până la expirarea termenului stipulat in cuprinsul ei. În lipsa unui termen, obligația de garanție se va menține în ființă până la expirarea termenului general de prescripție, ea neputând fi retrasă în mod unilateral înainte de termen.

De menționat este faptul că scrisoarea de confort are o durată determinată prin voința părților, de regulă între trei și șase luni, cu posibilitatea prelungirii acesteia.

Scrisoarea de confort are un caracter intuitu personae prin aceea că raportul juridic obligațional născut este strâns legat de persoana debitorului și a creditorului, îndeplinind condițiile unui angajament personal și pentru emitent.

În general, normele interne ale băncilor stabilesc forma și conținutul standard (tip) al unei scrisori de confort, precum și suma maximă pentru care se garantează, astfel încât riscul aflării în eroare în privința actului încheiat fiind unul redus spre inexistent.

3.3. EFECTELE SCRISORII DE CONFORT

În privința efectelor scrisorii de confort se poate susține că aceasta nu aduce aceleași beneficii creditorului precum scrisoarea de garanție. În cazul scrisorii de garanție, executarea obligației garantate are loc la simpla cerere a beeficiarului.

Scrisoarea de confort nu are menirea de a asigura executarea obligației debitorului și nici nu însărcinează garantul la îndeplinirea obligației rămase neexecutate. Astfel, pentru a-și valorifica creeanța, creditorul beneficiar nu are posibilitatea recurgerii la executarea în natură sau prin echivalent a scrisorii de confort, ci „va trebui să folosească alte instrumente juridice pentru a-l constrânge pe debitor la executare, sau să valorifice alte garanții, personale sau reale.”

Creditorul se bucură însă de posibilitatea de a pretinde daune-interese. În acest sens, articolul 2322 alineatul (2) din Noul Cod civil prevede: „În cazul în care debitorul nu își execută obligația, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la plata de daune-interese față de creditor și numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu și-a îndeplinit obligația asumată prin scrisoarea de confort.” Așadar,  sigurul mod prin care creditorul își poate valorifica drepturile este posibilitatea acestuia de a pretinde daune-interese compensatorii, ca urmare a răspunderii contractuale a emitentului. Cuantumul daunelor-interese se va stabili proporțional cu prejudiciul suferit și nu în raport cu obligația debitorului rămasă neexecutată.

Această posibilitate de a obține daune-interese este subordonată condiției dovedirii neexecutării obligației asumate de emitent, în acest scop se poate aprecia posibilitatea utilizării oricărui mijloc probatoiu.

Precum în cazul oricărei obligații de garantare, emitentul care a căzut în pretenții în fața creditorului beneficiază de un drept de regres ce își găsește fundamentul în ideea îmbogățirii fără justă cauză. Articolul 2322 alineatul (3) din Noul Cod Civil regelementează astfel : „Emitentul scrisorii de confort care a cazut în pretenții față de creditor are drept de regres împotriva debitorului.”

3.4. STINGEREA SCRISORII DE CONFORT

Asemenea scrisorii de garanție, scrisoarea de confort își încetează efectele doar pe cale principală, întrucât nici aceasta din urmă nu urmează regula accesorium sequitur principale.

Expresie a caracterului autonom al acestei forme de garantare, mijloacele de stingere a scrisorii de confort sunt cele comune tuturor obligațiilor. Astfel, în cazul scrisorii de confort, își pot găsi incidența mijloace juridice de stingere a obligațiilor precum remiterea de datorie, confuziunea sau compensația creanței.

Principalul mijloc de stingere al acestei forme de garantare este executarea garanției. Sub acest aspect, executarea prestației de către debitorul îndatorat are ca efect stingerea obligației de garantare pentru emitent.

Expirarea termenului de valabilitate a scrisorii de confort, neîmplinirea condiției de care părțile ei leagă nașterea sa valabilă, sau, în lipsa unui atare termen, împlinirea termenului general de prescripție, duce implicit la stingerea acesteia.

Stingerea obligației principale va atrage și stingerea obligației emitentului, „dar ca urmare a dispariției obiectului ei și nu în consecința vreunei legături de accesorialitate în care s-ar găsi cu datoria debitorului.”

Așadar, atât scrisoarea de garanție, cât și scrisoarea de confort, au o funcționalitate caracterizată prin independență și îndeplinesc, cu certitudine, funcția caracteristică a oricărei garanții, respectiv aceea de a conferi creditorului o siguranță în îndeplinirea obligației debitorului.

                                                                                                                                                Av. Renata Reiss