Bate & Associates



Gutta cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo

Societatea civilă profesională de avocați BÂTE & ASOCIAȚII, a fost constituită în cursul anului 2021, prin asocierea celor doi avocați parteneri av. Bogdan Bâte și av. Silvia Neag care, împreună cu ceilalți avocați colaboratori, au pus bazele unei echipe solide, cu experiență extinsă pe întregul areal comercial și de business, dar și în alte sectoare de practică, precum dreptul penal sau dreptul penal al afacerilor.
BÂTE & ASOCIAȚII a obținut, de-a lungul timpului, cele mai eficiente rezultate în reprezentarea drepturilor și intereselor legitime ale clienților săi, datorită experienței juridice de peste 10 ani a avocaților parteneri și colaboratori, precum și a competenței profesionale a acestora.
Societatea civilă profesională de avocați BÂTE & ASOCIAȚII, a fost constituită în cursul anului 2021, prin asocierea celor doi avocați parteneri av. Bogdan Bâte și av. Silvia Neag care, împreună cu ceilalți avocați colaboratori, au pus bazele unei echipe solide, cu experiență extinsă pe întregul areal comercial și de business, dar și în alte sectoare de practică, precum dreptul penal sau dreptul penal al afacerilor.
BÂTE & ASOCIAȚII a obținut, de-a lungul timpului, cele mai eficiente rezultate în reprezentarea drepturilor și intereselor legitime ale clienților, datorită experienței juridice de peste 10 ani a avocaților parteneri, precum și a implicării profesionale a avocaților colaboratori.
Devotamentul față de valorile profesiei, efortul susținut și perseverența constantă au stat la baza acestor rezultate și a consolidării unui portofoliu extins de clienți, cuprinzând atât societăți comerciale și alte entități juridice, cât și persoane fizice.

Activitatea noastră juridică se desfășoară în principal în cadrul dreptului comercial, dar și pe întregul areal al dreptului civil și penal, având o experiență solidă în arii de practică precum dreptul societar, drept administrativ și fiscal, dreptul muncii, contracte comerciale și obligații, drept imobiliar și construcții, proprietate intelectuală, executare silită și drept penal al afacerilor. 

Fiecare cauză angajată de noi este studiată temeinic și lucrată în paralel de doi avocați, astfel încât prezența la termenele de judecată, redactarea actelor juridice iminente, consultanța și informarea permanentă a clientului să nu fie afectate de niciun eveniment neprevăzut. 

Clienții beneficiază de o legătură permanentă cu avocatul angajat, asistența, reprezentarea și consultanța juridică, fiind oferite pe întreaga întindere a litigiului ori a proiectului aflat în derulare iar, în cazul abonamentelor lunare de asistență juridică, relația continuă și neîntreruptă cu clientul face din echipa noastră un adevărat partener al acestuia pe calea succesului în business.

BÂTE & ASOCIAȚII își desfășoară activitatea într-o formulă complexă de avocați, atât în cadrul biroului principal, cât și prin colaboratori externi, avem raporturi profesionale cu specialiști ai domeniului juridic și cu profesioniști în domenii adiacente sau conexe, iar activitatea noastră se află în proces de continuă dezvoltare și perfecționare.
Datorită colaborărilor profesionale consolidate, echipa noastră reprezintă pentru clienți inclusiv un vector de acces către servicii adiacente, precum activități notariale, executare silită, expertize judiciare și extrajudiciare, servicii de contabilitate și consultanță fiscală, furnizare de servicii IT, consultanță și implementare de proiecte în domeniul finanțărilor și fondurilor europene, servicii de traduceri autorizate și legalizate, precum și alte operațiuni similare.
Astfel, serviciile și colaborările noastre acoperă întreaga activitate de întreprindere, precum înființarea entităților juridice, întocmirea fondurilor documentaristice prevăzute de legislația muncii, redactarea și negocierea contractelor, gestionarea evidenței contabile, acordarea consultanței juridice și fiscale necesară activității și relaționării cu instituțiile statului ori cu alte persoane fizice și juridice de drept public sau privat, respectiv asistența și reprezentarea juridică în toate litigiile intervenite pe parcursul activității, atât cele private, cât și cele de contencios administrativ și fiscal.
Serviciile și colaborările noastre acoperă întreaga activitate de întreprindere, precum înființarea entităților, întocmirea documentelor prevăzute de legislația muncii, redactarea, negocierea și încheierea contractelor, acordarea consultanței juridice și fiscale necesare activității și relaționării cu instituțiile statului ori cu alte persoane fizice și juridice de drept public sau privat, respectiv asistența și reprezentarea juridică în toate litigiile intervenite pe parcursul activității, atât cele private, cât și cele de contencios administrativ și fiscal.

Noutăți

BÂTE & ASOCIAŢII câștigă litigiu de achiziții publice

BÂTE & ASOCIAŢII câștigă litigiu de achiziții publice

BÂTE & ASOCIAŢII obţine o soluţie favorabilă într-un litigiu relevant în domeniul achiziţiilor publice, privind atribuirea contractului pentru modernizarea şi extinderea unei şcoli din Timişoara. Citiți mai mult…

Noutăți

BÂTE & ASOCIAŢII câștigă litigiu de achiziții publice

BÂTE & ASOCIAŢII câștigă litigiu de achiziții publice

BÂTE & ASOCIAŢII obţine o soluţie favorabilă într-un litigiu relevant în domeniul achiziţiilor publice, privind[…]

Primele 25 de procese câștigate în Timiș

Primele 25 de procese câștigate în Timiș

Primele 25 de procese privind terenul aferent casei de locuit, câștigate in Timiș, după mai[…]

Voglio câștigă în instanță dreptul asupra mărcii înregistrate

Voglio câștigă în instanță dreptul asupra mărcii înregistrate

Un restaurant din Dumbrăvița a câștigat, după patru ani, în instanță, dreptul de folosire a[…]

Recenzii